iPhone 5… NU! Doar iPhone 4S
Cu toate ca nu este versiunea cu numarul 5 anticipata indelung, iPhone 4S vine cu dotari tehnice cu totul noi si o functie unica pe piata. Sub numele Siri se ascunde cel mai avansat mecanism de comanda vocala folosit in prezent de catre telefoanele inteligente.
Telefonul beneficiaza de acelasi procesor folosit in cazul iPad 2, un A5 dual core care ofera o capacitate de calcul de doua ori mai mare decat cea in cazul lui iPhone 4 si o putere de procesare grafica de 7 ori mai rapida. Conform producatorului, 4S va oferi 8 ore de convorbire si o antena imbunatatita, care sa rezolve problemele modelului precedent. Fata de predecesorul sau, iPhone 4S este capabil sa functioneze atat pe retele GSM cat si pe standardul CDMA, cu viteze de transfer de pana la 14,4mbps download prin HSDPA, de doua ori mai mari decat iPhone 4. Designul telefonului este identic cu cel al modelului precedent, o miscare pe care Apple a mai facut-o o data in trecut, la modelele 3G si 3GS.
Dar poate cea mai importanta noutate a lui iPhone 4S este Siri, sistemul de control cu ajutorul vocii. Siri este capabil sa preia comenzi simple precum indicarea temperaturii, potrivirea unei alarme, fusul orar mondial sau afisarea indicelui NASDAQ, dar si sa priceapa rugamintea de a-si directiona posesorul catre o anumita adresa sau de a gasi un restaurant bun in apropiere. Mai mult, Siri, poate citi un SMS primit, este capabil sa raspunda prin comanda vocala la el si chiar sa fixeze o intalnire in calendarul telefonului cu acea persoana. Pentru inceput, sistemul va functiona pentru comenzi in limbile engleza, franceza si germana, iar alte limbi vor fi adaugate pe parcurs.
Camera foto cu un senzor 8 megapixeli capteaza imagini la o rezolutie maxima de 3264 x 2448 si este cu 1/3 mai rapida decat versiunea precedenta. Datorita unei diafragme maxime de f2.4 si senzorului luminat din spate, iPhone 4S primeste cu 73% mai multa lumina la realizarea unei fotografii. Capitolul filme este acoperit de productii HD la 1080p cu stabilizare video si reducere a zgomotului.
Sistemul Airplay permite vizualizarea filmelor sau manipularea unor aplicatii complexe (jocuri) pe ecranul unui televizor fara fir, folosind ecranul tactil al telefonului ca pe un joystick.
Apple va avea concomitent trei modele iPhone pe piata: 3GS, gratuit pentru abonament pe o perioada de 2 ani, iPhone 4 care va costa 99$ si 4S, care va costa 199$ cu abonament pentru varianta de 16GB si 299$ pentru varianta de 32GB – preturile sunt valabile pentru SUA, preturile pentru Europa nefiind comunicate inca.
Toate trei telefoanele vor functiona cu noul sistem de operare iOS 5, care aduce mai multe functii noi, printre care si un sistem nou de notificari si o aplicatie prin care utilizatorii isi vor putea localiza persoanele din agenda pe o harta. Pe lista functiilor noi se gasesc si o noua aplicatie pentru remindere, care functioneaza in tandem cu sistemul GPS: astfel, daca aveti un reminder pentru a cumpara lapte, de exemplu, telefonul va va avertiza chiar cand sunteti in apropierea unui magazin alimentar.
Comentarii Facebook
Acest articol are 408 vizualizari, 2 astazi
octombrie 15th, 2011 - 08:09
Un upgrade foarte bun pt Iphone 4